Pelophylax lessonae

adulţii

Statut de protecţie: specie nepericlitată Lungimea corpului: este cea mai mică specie de broască acvatică din România, masculii având 45-65 mm, iar femelele 45-75 mm; ajunge la o greutate de 20-80 de grame Descriere: corpul are colorit variabil, cel mai adesea fiind verzui, verde-gălbui, verde-oliv, brun-verzui, uneori cu o dungă subţire dorsală, mai deschisă la culoare, mai mult sau mai puţin vizibilă; adeseori, spatele şi picioarele posterioare sunt acoperite de numeroase pete negricioase cu forme şi dimensiuni variabile; şoldurile au aspect marmorat, datorită petelor brun-negricioase; burta este albiciosă sau alb-gălbuie, de obicei fără pete; membrele posterioare sunt foarte scurte (atunci când picioarele posterioare sunt poziţionate perpendicular pe axa corpului, călcâiele nu se ating), uneori cu pete gălbui, cu tuberculul metatarsal foarte dezvoltat şi primul deget scurt; partea frontală a capului este uşor ascuţită, iar pupila ochilor este orizontală, cu irisul galben sau galben cu negru; masculii se deosebesc de femele prin sacii vocali albicioşi şi prin tuberculii nupţiali cenuşii de pe degete Dieta: este o specie carnivoră, adulţii hrănindu-se cu o mare varietate de nevertebrate (insecte, viermi, păianjeni), pe care le prinde folosindu-se de limba sa lungă şi lipicioasă, dar şi cu melci Comportament: este o specie diurnă, ce poate fi frecvent văzută stând la soare pe malul apei; este legată de mediul acvatic, în zonele cu umiditate ridicată putând fi găsită la mare distanţă de ochiurile de apă; pe perioada sezonului rece, noiembrie-martie, adulţii hibernează pe uscat, îngropându-se în pământul umed cu ajutorul tuberculilor metatarsali, sub grămezile de frunze moarte, rareori în scorburi sau vizuini; pentru a putea supravieţui temperaturilor negative din timpul iernii, posedă un mecanism antiîngheţ prin care îşi măreşte nivelul de glucoză din organism, care acţionează ca un factor determinant de creştere a capacităţii de toleranţă la îngheţ; este o broască ce poate trăi 6-12 ani Strategii de reproducere: în lunile călduroase de primăvară, femela depune de la câteva sute până la câteva mii de ouă, care plutesc la suprafaţa apei într-o masă gelatinoasă Mecanisme de apărare: când se simte ameninţată, se aruncă imediat în apă ascunzându-se în vegetaţie; când este capturată, emite un sunet de avertizare Habitat: este o specie frecventă, ce preferă bălţile, iazurile, lacurile, habitatele mlăştinoase cu adâncime mică, deseori acoperite de vegetaţie abundentă Prădători: cel mai adesea este vânată de păsări acvatice şi de mamiferele mici, dar şi de vulpi, pisici, păsări de pradă, şerpi de apă (Natrix) Specii similare: • Pelophylax klepton esculentus • Pelophylax ridibundus

  Referinţe:

●	Cogălniceanu D., Székely P., Samoilă C., Iosif R., Tudor M., Plăiaşu R., Stănescu F., Rozylowicz L. (2013). Diversity and distribution of amphibians in Romania. ZooKeys 296: 35-37
●	Paunović A., Bjelić-Čabrilo O., Šimić S. (2010). The diet of water frogs (Pelophylax esculentus 'complex') from the Petrovaradinski Rit marsh (Serbia). Archives of Biological Sciences 62(3): 799-806
●	Sas I. (2009). The record of an unusual chromatic form of a Pelophylax (Rana) lessonae population from Romania. Biharean Biologist 3(2): 167-169
●	Valbona A. (2013). Physiological response to freezing in pool frog Pelophylax lessonae (Camerano, 1882). 1st International Conference on Research and Education - Challenges Toward the Future, 24-25 May 2013, Shkoder, Albania

Rana dalmatina

adulţii

Statut de protecţie: specie nepericlitatã Lungimea corpului: broasca roşie de pădure are lungimea corpului de 4-7(8) cm; masculul este mai mic decât femela Descriere: spatele are colorit uniform galben-cenuşiu, galben-cărămiziu, brun-roşcat, uneori stropit cu mici puncte negre; pliurile dorso-laterale sunt fine, oarecum paralele în partea anterioară a corpului şi adesea întrerupte în partea posterioară; există o bandă temporală mare, maroniu-roşcată, care se întinde de la bot, peste ochi şi timpan până la baza gâtului; pe partea dorsală a gâtului are o pată mai închisă la culoare, caracteristică, de forma literei "V"; timpanul are aproximativ acelaşi diametru cu al ochiului şi se găseşte foarte aproape de acesta; pupilele sunt orizontale; jumătatea inferioară a irisului are colorit mai închis decât al altor specii ale genului Rana, iar treimea superioară are colorit auriu; gâtul are culoarea gălbuie, uneori stropit cu pete roşcate; burta este de culoare albă, alb-rozie sau alb-găbuie, fără nici o pată la mascul şi cu pete brun-roşcate la femelă; picioarele posterioare sunt foarte lungi, atunci când sunt întinse pe lângă corp, depăşind în lungime corpul Dieta: adulţii se hrănesc, în mod obişnuit, cu larve şi adulţi de insecte (diptere, coleoptere, lepidoptere, heteroptere), uneori cu arahnide, miriapode, melci, râme Comportament: specie predominant terestră, care devine acvatică în timpul sezonului de reproducere (care poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni); este activă mai ales în prima jumătate a zilei şi în amurg; în perioada de reproducere (martie-aprilie) devine activă atât pe toată perioada zilei cât şi a nopţii; pe perioada zilei, se ascunde de obicei printre frunzele uscate de pe sol; are picioarele posterioare neobişnuit de lungi, fiind capabilă de salturi foarte lungi (până la 2 m lungime) şi foarte înalte (până la 1 m înălţime); iernează îngropată adânc în mâlul de pe fundul apelor sau în pământul de la marginea pădurilor; trăieşte până la 7-10 ani Strategii de reproducere: masculii nu au saci vocali, iar în timpul sezonului de reproducere, au calozităţile nupţiale de culoare cenuşie, iar corpul lor capătă un colorit brun închis; femela depune 400-1800 de ouă, cu diametrul de 1,5- 2 mm, într-o masă gelatinoasă transparentă, cu diametrul de 10-25 cm, pe care o fixează la 5-50 cm adâncime de ramurile, rădăcinile sau tulpinile plantelor acvatice; ouăle sunt depuse în general în masa apei, la oarecare distanţă de mal; spre deosebire de Rana arvalis şi de Rana temporaria, ouăle sunt depuse în mai multe grupuri; datorită faptului că cele mai expuse prădătorilor sunt ouăle şi mormolocii, cel mai adesea femela depune ouăle în zonele cu vegetaţie acvatică bogată (Myriophillum, Ceratophyllum), tocmai pentru a limita impactul acestora şi a asigura viitorul generaţiilor tinere Mecanisme de apărare: camuflajul: coloritul de fond maroniu cu dungi şi pete ocru-maronii, brun-negricioase, o face aproape imposibil de identificat printre frunzele uscate de pe solul pădurii; când îşi dă seama că a fost reperată, îşi lipeşte burta de sol, încercând să se confunde astfel cu mediul înconjurător fuga de atacator: dacă a fost deja observată şi este urmărită, încearcă să scape fugind, se ascunde în vegetaţie sau se aruncă în apă moartea aparentă: în situaţia în care este apucată, adoptă uneori o postură defensivă, care constă în întinderea corpul concomitent cu expunerea abdomenul viu colorat către atacator, picioarele uşor depărtate de corp şi ridicate puţin deasupra corpului; rămâne în această postură, nemişcată, timp de câteva minute sau până când consideră că a dispărut ameninţarea Habitat: poate fi întâlnită în vegetaţia joasă de pe solul pădurilor, printre frunzele uscate de pe sol; preferă pădurile de foioase însorite, cu umiditate ridicată; uneori poate fi întâlnită şi în zonele mlăştinoase, zonele parţial inundate, bălţile temporare Prădători: cea mai mare ameninţare este reprezentată de păsări Specii similare: • Rana temporaria, care are botul mai scurt şi mai rotunjit

Adulţii

Exemplarele tinere

Camuflajul

  Referinţe:

●	Andrei M.-D. (2002). Contribution to the knowledge of the herpetofauna of southern Dobruja Romania. Travaux du Muséum National d'Histoire Naturelle "Grigore Antipa" 44: 357-373
●	Aszalós L., Bogdan H., Kovács É.-H., Peter V.-I. (2005). Food composition of two Rana species on a forest habitat (Livada Plain, Romania). North-Western Journal of Zoology 1: 25-30
●	Bonaparte C. L. (1840). Amphibia Europaea ad systema nostrum vertebratorum ordinata. Typographia regia: 59
●	Bonk M., Bury S., Hofman S., Szymura J. M., Pabijan M. (2012). A reassessment of the northeastern distribution of Rana dalmatina (Bonaparte, 1840). Herpetology Notes 5: 345-354
●	Cogălniceanu D. (2002). Amfibienii din România. Ghid de teren. Naturalia Practica. Colecţia de Biologie-Ecologie, Universitatea din Bucureşti. Editura Ars Docendi 5: 1-41
●	Demeter L., Hartel T. (2007). On the absence of Rana dalmatina from the Ciuc basin, Romania. North-Western Journal of Zoology 3(1): 9-23
●	Hartel T. (2005). Aspects of breeding activity of Rana dalmatina and Rana temporaria reproducing in a seminatural pond. North-Western Journal of Zoology 1: 5-13
●	Hartel T., Nemes S., Cogălniceanu D., Öllerer K., Moga C. I., Lesbarrères D., Demeter L. (2009). Pond and landscape determinants of Rana dalmatina population sizes in a Romanian rural landscape. Acta Oecologica 35: 53-59
●	Temple H. J., Cox N. A. (2009). European Red List of Amphibians. Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities